God Bless America !

04.07.10

comentarii, politica externa,

Astazi e ziua Statelor Unite. Imi povesteste Alexandra care se intampla ca si anul trecut sa fie pe taram american, ca petrecerea a inceput din seara trecuta. Pretuiesc extrem de mult acest pamant al fagaduintei. Pentru a demonstra cele scrise voi publica un fragment din romanul meu "Elegie pentru roluri mici".

Am cautat telecomanda si am pornit televizorul. Deodata, micul ecran ne-a dezvaluit grozavia turnurilor gemene, simbolurile new yorkeze fumegand precum doua trabuce uriase infipte in vazduh. Comentatorii erau siderati. Am schimbat canal dupa canal. Imagini  identice se succedau pe masura ce urcam pe scara posturilor. Si in tot acest timp, decupand cumva comentariile crainicilor, captam perplex linistea aceea infioratoare ce se metamorfoza tot mai clar intr-un un soi de preludiu unic al apocalipsei. Fetele priveau curioase. M-am ridicat din fata servantei si m-am asezat pe patul mamei pentru o priveliste mai buna. Eram coplesit. Nu-mi puteam imagina ca inima Americii fusese traznita din plin si iremediabil. Cuvintele erau de prisos. Aveam un real cult pentru americani. Inca il mai am. Eram, vorba unui cunoscut jurnalist un adevarat “taliban” in relatia mentala pe care mi-o construisem inca din copilarie cu aceasta natiune multietnica, cu o istorie recenta dar cu o putere de a cuceri planeta fie doar la nivel emotional, imposibil de imitat. Cunoscusem indeaproape la inceputul anilor ’90 cativa reprezentati ai universului de peste Atlantic si parerile celor din jurul meu fusesera impartite. Ca sunt inculti, ca sunt plini de ei, ca sunt prea mandri de propria apartenenta, existau tot felul de puncte de vedere mai mult ori mai putin consistente fata de poporul incropit parca dintr-un gand bun al lui Dumnezeu.  Aveam casa plina de simboluri americane, unele cumparate intamplator de prin zona, altele aduse chiar din America. Le tin si acuma la loc de cinste, cu mandrie, de parca as avea cine stie ce stramosi plecati acolo si carora vroiam sa le pastrez o vie amintire. Pastram si inca o fac, un respect deosebit pentru adevarata tara a fagaduintei, pentru un popor exemplar, pentru o natiune plina de charisma ce si-a construit un viitor extraordinar pe baza unei fituici intitulate “Declaratia de Independenta” si a unei brosuri ce insumeaza cateva legi fundamentale si imuabile adunate sub numele pe care majoritatea il rostim pe ascuns sau fatis cu respect “Constitutia SUA”. Il cunoscusem pe Steve, pastor baptist ce locuise la socrii mei pe la inceputurile democratiei. Parea uneori sarmanul, catapultat intr-o lume cu totul straina, care nu-i apartinea nici cat negru sub unghie, ne privea obiceiurile usor oripilat, era ca un copil intarziat care se minuna de vorba noastra, de felul ciudat si primitiv uneori de a vedea si a infaptui lucrurile marunte ce alcatuiesc viata.[...]

  Apoi a fost momentul Clinton din Piata Universitatii cand cu zambetul pe buze, marele presedinte american ne refuzase accesul in “piata comuna” a armadei planetare. Eram extrem de mandru ca ma aflam acolo, ca puteam relata evenimentele, ca eram partas la o farama de istorie contemporana care,- adevarat, era lipsita de lauri. Erau obiectele venite dinspre lumea aceea magica, iluziile transpuse pe celuloid ori pe cine stie ce alt suport efemer pe care le creau cu o pasiune desavarsita pentru a cuceri lumea prin arta lor luata de multi in deradere, dar care putea fi decelata in orice colt al planetei. “Ia o tigare! Sunt de acolo! Sunt americane! Originale!”- eram imbiat uneori de cate un cunoscut care prin cine stie ce  joc al intamplarii capatase un pachet de tigari. Cat despre cei care chiar avusesera contact direct cu “lumea libera”, pe ei ii vedeam ca pe niste zeitati terestre de care ma rugam sa imi povesteasca franturi din amintirile lor placute ori mai putin placute din acea tara uriasa, ctitorita cu multa sudoare, cu sacrificii marete dar mai ales cu maxima incredere. Cand Daniel seful meu de la radio venise de la New York unde zabovise  jumatate de an cu o bursa, l-am tinut ceasuri intregi sa ne povesteasca despre mirajul american. Il ascultam toti in liniste, cu gura cascata cum ne dezvaluia cu accentul lui moldav obiceiurile si cutumele de dincolo, amintiri in care melanja in mod miraculos secvente despre portul lor, despre obiceiuri, despre obiectivele ori modul american de a programa si a trai viata. 

Cristian Preda "loveste" din nou

02.07.10

comentarii politice, politica interna,

De data acesta nu pe blogul personal ci de-a dreptul intr-un cotidian de mare tiraj. Excelent interviul din Romania Libera de astazi.  Domnul Preda (unul dintre foarte putinii politicieni in care mai am incredere) chiar spune lucrurilor pe nume. El arata clar ca PDL se gaseste intr-un blocaj aiuritor iar ca deciziile Guvernului Boc se iau oriunde altundeva dar numai la partid nu.  Cateva mostre de libertate asumata ale acestui om politic dedicat: “nimeni din PDL nu stie unde se iau deciziile”, “intre PDL si Guvern nu mai exista incredere”, “sunt oameni care au autoritate dar nu au credibilitate” (Berceanu, Blaga, Videanu), “este necesara negocierea unui noi formule de guvernare” etc.

Domnul Cristian Preda se dovedeste un fauritor de politica altfel decat cei cu care ne-am obsinuti deja. El are curajul sa ii nominalizeze pe cei pe care ii considera nocivi pentru partid: “PDL trebuie sa gaseasca resurse de existenta dar nu cu persoane ca Ioan Oltean sau Radu Berceanu care nu par sa traiasca in epoca Merkel - Sarkozy”. Apele sunt tulburi in PDL asa cum se tot spunea pana acuma. Cristian Preda  confirma acest adevar care macina din interior un partid ce odinioara venea pe caii mari ai increderii populare dar care nu a facut altceva decat sa copieze purtarea si metehnele PSD-ului…

Comentarii:
Adauga comentariu

10.000...

30.06.10

comentarii politice, politica interna,

Guvernul Boc a plafonat despagubirile pentru fostii detinuti politici ce revendica in instanta bani pentru suferintele indurate, la 10.000 de euro. Atata oare pretuiesc  anii tineretii pierduti in gulagul romanesc? Se pot cere bani pentru o viata mutilata cu brutalitate de un sistem politic criminal ce a lasat urme de nesters in memoria colectiva? 10.000 de euro…Cam cat o geanta Vuitton de-a doamnei Udrea   ori cat un sfert din valoarea ceasului  mult preacinstitului si vrednicului vataf Videanu…In marinimia sa, Guvernul Romaniei  a acordat despagubiri si mostenitorilor detinutilor din timpul regimului Dej.  5000 de euro/bucata,  de parca “obsedantul deceniu”  ar putea fi sters cu  buretele calp al monedei  europene din inimile si memoria apropiatilor victimelor…Nu stiu, mie imi suna ca o licitatie de vite din targul de-afara.    

Tata a fost detinut politic. Am mai scris despre asta si am s-o fac de cate ori mi se va ivi prilejul. Ba chiar si-a pus capat zilelor intr-o zi de octombrie a anului 1978 tot din motive politice. As fi in consecinta “indriduit” sa cer statului care abia de-si  trage suflarea, 5000 de euro…Nu am s-o fac niciodata. Nu-mi sta in fire si nu cred ca am nici cel mai mic drept ca eu care doar imi imaginez iadul Pitestiului, al Gherlei ori Aiudului sa cersesc vreun ban de la Guvernul roman. Mai ales  acestui  guvern…   

Suferinta  detinutilor politici ramane doar a lor, a celor care inca mai traiesc ori a celor care s-au pogorat de mult cu ea in mormant. E pana la urma un “dat” cu totul si cu totul personal, cladit launtric de  cele mai negre amintiri si  a caror valoare ar trebui sa fie inestimabila pentru urmasii captivi din ce in ce mai mult in universul  gri al nepasarii…

Comentarii:
2010-07-08 11:02:37 - Ovidiu
Pe de o parte, la prima vedere, mi s-a parut usor imoral sa pui un pret pe suferinta proprie si sa ceri BANI de la statul roman pentru perioada intemnitarii de atunci... Pe de alta, mi se pare imoral ca acest stat roman nu a fost capabil sa-i prinda si sa-i pedepseasca pe tortionarii regimului comunist - ba chiar multi dintre ei sunt inca pe cai mari. Avand in vedere acest din urma fapt, cred ca actiunea de a cere in justitie despagubiri pentru suferintele de atunci nu este reprobabila. Iar limitarea la 10000 de euro este absurda si in contradictie cu legile europene si drepturile constitutionale (ca multe alte legi din Romania, de altfel).
Email:tesileanu@yahoo.com
Adauga comentariu

Luciditate

30.06.10

comentarii politice, politica interna,

Am citit analiza pe care o face o minte lucida (pacat doar ca e putin bagata in seama) a vietii politice romanesti. Varujan Pambuccian da de inteles ca nu exista nicio solutie la situatia economica exploziva. Mai mult, omul crede ca hotararea recenta a Curtii Constitutionale este o gafa care pe termen mediu ne va trimite intr-o  saracie profunda. Viziunea cosmaresca a domnului Pambuccian este cred cat se poate de aproape de realitate. Viata nu va mai fi niciodata cum a fost. Nu va mai exista huzur nici macar in tarile occidentale, obisnuite de decenii cu un astfel de trai. Adica unul pe datorie… Mai mult,  viziunea domnului Pambuccian este atat de pesimista, incat la capatul ei se intrevede aparitia unor sisteme politice de forta, autoritare daca nu dictatoriale de-a dreptul.  Consumul se va reduce drastic pentru ca puterea de cumparare a scazut simtitor diminuandu-se in continuare. Milioane de oameni sunt in somaj ori sunt pe cale sa plece acasa.

Dezradacinarea sufleteasca in primul rand este in opinia mea marea problema. Atunci cand viitorul este cat se poate de sumbru, te poti arunca in bratele unei figuri “providentiale” care chipurile iti arata drumul corect. De altfel – ceea ce ma pune pe ganduri, primul comentator al articolului cu pricina, o anume “Dana” il aduce in discutie pe si ii da dreptate lui Corneliu Vadim Tudor.  Nu credeam ca voi mai scrie vreodata, dar in conditiile in care clasa politica democratica nu gaseste vreo solutie mi-e tare teama ca “vom fi iarasi ce am fost  si mai mult decat atat.” Dictatura asteapta dupa colt, timp in care Guvernul ratacitului in viata politica Emil Boc habar nu are pe ce lume traieste.

 De o pararere similara cu a domnului Varujan Pambuccian este si reputatul analist economic Ilie Serbanescu. El crede ca  solutia cea mai buna  este ca Romania sa-si declare falimentul pentru ca alte cale nu e.  Din punct de vedere al  legislatiei internationale,  nimeni nu poate sa ne faca nimic. Dar credibilitatea Romaniei in aceste conditii devine nula. Scenariul Argentina 2001 este cu mult mai aproape decat ne putem imagina. Masele vor deveni din sarace si mai sarace iar tensiune sociala va atinge cote explozive. Si atunci sa nu ne mai miram ca o revolutie inversa ar putea oricand izbucni. Caci daca  minti intelepte nu sunt la conducerea unei natiuni, orice e posbil…

Comentarii:
2010-07-08 11:26:22 - Mircea
Nu numai ca sistemul dupa cum spui pare de nereformat, dar nimeni nu stie calea. Exista voci foarte apreciate cum este spre exemplu cea a lui Krugman care spune ca atentia guvernelor trebuie axata pe cresterea economica si nu pe reducerea deficitului bugetar, dar ele nu prea sunt luate in seama. Pana la urma Ovidiu, un lucru este pe cat de real pe atat de distructiv in ceea ce ne priveste: politizarea excesiva a administratiei publice ori a intreprinderilor de stat (cate or mai fi), birurile din ce in ce mai mari si numeroase, nu sunt cai spre o reechilibrare a situatiei ba din contra. Nu exista solutie pentru ca nimeni se pare ca nu doreste o solutie. Aroganta guvernantilor este dublata vai!, de apatia guvernatilor.... Ori o reformare de sistem in cadru democratic implica un risc crescut al cresterii extremismului politic. Exista riscul ca democratia - asa cum spunea un ilustru inaintas - sa anuleze libertatea.
2010-07-08 11:10:10 - Ovidiu
Dupa parerea mea de fapt nici nu prea exista "huzur" pentru oamenii de rand, nici in tarile occidentale... Exista o clasa medie care traia decent - la un standard mai inalt decat ceea ce se intelege prin "decent" in Romania (adica mancare si cam atat) - asta nu inseamna huzur... Din pacate, situatia nu e roza niciunde in lume pentru ca, la aproape 3 ani de la inceputurile "crizei", nimeni nu indrazneste sa REFORMEZE SISTEMUL (asa cum toti spuneau si era clar de la inceput)... Sa fac "ajustari" si se arunca niste cantitati inimaginabile de bani publici pe "politici" absurde. Un "1984" cu aroma capitalista e o posibilitate din ce in ce mai probabila, din pacate.
Adauga comentariu

CCR: sut si gol!

25.06.10

comentarii politice, politica interna,

Guvernul “micutului” e pe copca. Nu cred ca prinde luna septembrie. Curtea Constitutionala a dat aviz negativ taierii pensiilor nu si salariilor. Cand te gandesti ca institutia e alcatuita in proportie mare din bosorogi, realizezi ca oamenii sunt direct interesati. E greu sa pici de la noua – zece mii de lei pensie pe luna (ori mai mult…) la 1500 – 2000 cat s-ar fi preconizat prin reducere. Oricum, hotararea luata cu forcepsul demonstreaza cateva lucruri peste care nu se poate trece cu vederea. Primul ar fi ca lupta de acum vreo saptamana din Parlament cu privire la candidatii alesi pentru CCR a cam fost in van si ca presiunile facute de papusa gonflabila Anastase la indemnul domnului Basescu pentru numirea anumitor protejati politici e lipsita oarecum de noima. Oamenii s-au dovedit fie si in al doisprezecelea ceas, independenti. Intr-o Romanie in care se incearca reinstaurarea cenzurii, s-o recunoastem, e ceva.

Al doilea ar fi ca acordul cu FMI cam scapa de sub control, ceea ce implica neacordarea urmatoarei transe de la instituia financiara mondiala de care inteleg ca depinde direct plata salariilor si a pensiilor. Acest fapt nu poate sa duca decat la cresterea taxelor si cel mai important, a TVA. Dupa unele voci, principala taxa din care se alimenteaza bugetul national ar putea sari la 25% !! De aici vor urma scumpiri in lant. Se vor “recalibra” combustibilii, apoi marfurile. Din pacate, saracia va cuprinde paturi din ce in ce mai insemnate de cetateni. Cum bine spunea un studi al Academiei Romane, toamna acestui an ar putea detona o bomba cu efectul unui cataclism de magnitudinea celui din decembrie 1989. Mamaliga – exista acesta posibilitate – ar putea sa explodeze din nou. Vor gasi de aici elixir pentru supravietuire formatiuni politice astazi uitate precum PRM ori PNG. Sa nu ne miram ca in cazul unor eventuale alegeri anticipate, Gigi Becali  va iesi cu crucea in brate din puful cu miros de naftalina al Parlmaentului European si se va repezi sa rupa o halca din dezamagitii care ii votasera odinioara pe alde Basescu si PDL. E demonstrat istoric ca saracia, pauperizarea si deznadejdea genereaza nationalism. De aici si pana la miscari politice extreme nu mai e decat un pas ce poate fi facut cu mare usurinta intr-o tara precum Romania care nu are un exercitiu democratic bogat in ani si etape.

Al treilea ar fi acela ca Guvernul domnului Emil Boc e musai sa plece. Credibilitatea lui in aceste moment e in moarte clinica. CCR n-a facut altceva decat sa-i picure otrava in vene. Nu cred ca un guvern care s-a dezonorat profund in ochii opiniei publice mai are vreo sansa de supravietuire. Oricum e pe perfuzii cu iz cotrocenist, unepersit si udemerist. Lucrurile se precipita si s-ar putea sa vedem un pas inapoi al UNPR sau UDMR ceea ce ar lasa guvernarea in aer caci cand corabia se scufunda primii care fug sunt sobolanii...

Ultimul lucru la care vreau sa ma refer in noile conditii ale scenei politice volatile rezida dintr-o intrebare. Cine vine in loc? Personal raman la opinia ca un guvern de tehnicieni este cea mai buna solutie. Caci am vazut masura competentei domnilor Boc, Berceanu, Videanu ca sa nu mai vorbim de cea a unor Funeriu ori Mihail Dumitru. Dar mi-e tare teama ca nici domnii Antonescu (un fute-vant bun de gura si care pe semne e plecat din moment ce prima reactie a PNL in legatura cu hotararea CCR a fost rostita de un individ lipsit total de charisma si care abea citeste de pe hartii – Radu Stroe) ori Victor Ponta – tanarul guevarist de carton cu apucaturi de atoatestiutor nu sunt o solutie. Caci clasa politica romaneasca nu mai are de mult solutia. Ea se afla din pacate atat de departe de noi incat e greu sa ne-o si imaginam…

Comentarii:
Adauga comentariu

Clientela politica

22.06.10

comentarii politice, politica interna,

“Pentru treizeci de mii de clienti politici, pierdeti noua milioane de voturi” se pare ca le-ar fi spus Traian Basescu parlamentarilor PDL la intalnirea de taina de la Snagov. S-o recunoastem, omul spune lucrurilor pe nume, dar cam atat. Ma indoiesc ca va renunta cineva la clientela politica din teritoriu, caci la mijloc e un intreg lant de complicitati greu de inchipuit pentru neinitiatii in fantasmele mizerabile ale politicii romanesti. Cel mare il numeste pe cel imediat inferior lui, acesta pe cel de sub el si tot asa. Cel care da bani este mereu cel situat pe treapta cea mai de jos in ierarhie. Si cum e nevoie de multi bani prin urmare de numerosi clienti politici, de cumetrii ordinare si nepotism fara scrupule, nimeni nu este dispus sa renunte la acest mod otravit de a face politica.

Domnul Basescu si-a racit gura de pomana la intalnirea de alaltaieri si o stie si el mai bine ca toti. Partidul Democrat-Liberal a adus acest mod infam de a face politica inaugurat de pesedeii anilor ’90, la un nivel de acaparare si in acelasi timp de obturare a vietii social-politice greu de imaginat. Ne vom fi intrebat unde sunt banii tarii care s-au furat prin devalizarea non-stop a resurselor Romaniei vreme de doua decenii. Raspunsul e cat se poate de simplu: in buzunarele unei clientele de partid, mai mereu aceiasi indiferent de formatiunea politica aflata la un moment sau altul la conducere. In fapt e vorba de nu mai mult de cinci sute maxim o mie de indivizi care au prosperat incredibil de mult intr-un rastimp foarte scurt. Nu vreau sa fiu inteles gresit, nu sunt un adept al egalitarsimului, ba din contra. Dar sunt ferm impotriva afacerilor cu statul din care s-au ingrasat peste masura tot felul de lefegii care in conditii normale nu sunt in stare sa vanda pe piata libera un kil de mere . Ceea ce e cu totul de speriat e faptul ca nici in al doisprezecelea ceas genul acesta de politica nu pare a se opri, pentru ca imbogatitii tranzitiei au investit in campanii si acuma isi vor banii inapoi. Cecul insa e platit de noi toti, adica de catre cei sarcaci. Caci definitia neaosa a capitalismului spune simplu: “cine are i se va da, cine n-are i se va lua”.

In ritmul acesta nebun, Romania isi va pierde identitatea nationala in cateva decenii pentru ca in loc sa luam masuri , sa revolutionam viata social-politica, asistam impasibili cum tara ni se scurge printre degete. Nu stiu de ce, dar am sentimentul ca nepotii si stranepotii nostri vor invata la istoria studiata in alta limba decat cea romana, ca pe aici prin aceste locuri, candva a fost o tara care avea de toate, “campie, mare, munte, clima perfecta” dar aproape deloc caractere.

Comentarii:
Adauga comentariu

Marea branza a "domnului" Branza

19.06.10

comentarii politice, politica interna,

Stiti cine e cretinul din imaginea alaturata? Nu aveti cum sa-l stiti pentru ca nu are nicio posibilitate intelectuala sa se faca remarcat. Este deputatul PDL William Branza!! Am asa, mari dubii ca parintii individului au avut ceva sinapse interconectate in momentul in care au mers la primarie sa dea numele odraslei lor, caci sa te cheme Branza dar sa-ti botezi copilul “William” asta nu e de colea. O mai imbecila alaturare de nume decat a nefericitului pedelici greu de gasit chiar si la tiganii care-si boteaza puradeii Nixon, Manix sau Maradona….

Domnul Branza are insa sansa sa-si depaseasca penibilul numelui si mediocritatea tacerii  parlamentare in zilele urmatoare. El a propus nici mai mult nici mai putin ca un procent (1%) din castigul stranierilor romani care muncesc peste hotare si care trimit bani acasa, sa fie luat de catre statul pe care domnia sa cu neonoare il reprezinta. Vreau sa spun din capul locului ca am o fiica studenta in strainatate dar sarmana abea isi duce ea zilele pe acolo darmite sa trimita bani prin tara…Prin urmare nu pot fi acuzat de vreo legatura moral-indecenta cu subiectul.

Pe de alta parte, daca propunerea decerebratului pedelici chiar prinde forma contorsionatei realitati romanesti si e transpusa in viata, acest lucru nu face decat sa ma bucure caci nu oare celebra si numeroasa noastra diaspora si-a dat branci la vot pe la ambasadele romanesti din Italia, Spania ori Franta sa-l voteze pe Traian Basescu si al sau partid? Inteleg ca la Roma deja au demonstrat romanasii “nacajiti” si suparati pe cresterea taxei consulare si mai ales pe potentiala “taxa Branza”. Repet, m-as bucura ca romanii ce traiesc pe acolo, multi dintre ei rupti de ani de zile de Romania – sa vada ca presedintele pe care l-au votat in proportie covarsitoare nu e “comunist” precum nefericitul sau contracandidat ci mai mult, e un bandit care le baga mana in buzunar cu nonsalanta, fara scrupule si mai ales cu zambetul pe buze. Caci vorba aceea neaosa “fute curva dar mai uita-te si in ochii ei” e valabila oriunde in lume dar nu la interlopii din PDL care sug populatia vlaguita precum o prostituata ce face acelasi lucru inca cinci minute dupa orgasm… 

Comentarii:
Adauga comentariu

All the president men

17.06.10

comentarii politice, politica externa, mass media,

Exact acum 38 de ani, cinci indivizi au patruns intr-o cladire din capitala americana Washington DC si au instalat microfoane in sediul de campanie al democratilor. Cladirea se numea Watergate, iar cei cinci intrusi de origine cubaneza se gaseau pe statul de plata al republicanilor. Neatentia “baietilor” a dus la surprindrea lor care a a fost punctul de plecare al celui mai mare scandal politic american ce va avea ca deznodamant peste inca doi ani prima si ultima demisie a unui presedinte in functie.

Intreaga poveste politica despre care s-au scris sute daca nu mii de carti a fost de aemenea spusa admirabil si cu mijloace cinematografice de catre Alan J. Pakula in 1976 in filmul politic exceptional “All the president men” ce ii avea in distributie pe marii actori Robert Redford si Dustin Hoffman. Cei doi ii intruchipeaza pe reporterii astazi atat de faimosi Bob Woodward si Carl Bernstein, nu foarte talentati si pe atunci ilustrii necunoscuti, jurnalisti care au prins un “fir” despre care au realizat ca la capatul lui se gaseste o “comoara” la figurat dar si la propriu. Dupa ce intreaga afacere a fost dezvaluita, cei doi si-au scris memoriile care i-au facut milionari. Este extraordinar travaliul si abnegatia de care ziaristii americani au dat dovada pe intreg parcursul afacerii Watergate. Se poate observa acest lucru si din film dar si din cartea care a fost tradusa cu vreo doi, trei ani in urma si in limba romana. Personajele principale in speta Nixon, Haldeman (seful personalului Casei Albe), Erlichman (consilierul de politica interna) nu apar, dar sunt atat de bine conturati, puterea pe care o reprezinta simpla rostire a numelui lor este atat de fascinanta incat cu greu cred se mai poate face un astfel de film, sau scrie o astfel de carte. Ideea ca cea mai democratica tara din lume e pe cale sa devina un stat politienesc, ca presedintele ales cat se poate de democratic se poate deda la marsavii ordinare, ca minte cu nonsalanta, ca e obsedat de putere si de scurgerea de informatii, ca isi inregistreaza partenerii de discutii, este ilustrata perfect deopotriva in carte dar mai ales in film.

Adevarul este ca ancheta jurnalistica iesita din comun care reprezinta in opinia mea o lupta intre un David extreme de puternic (media) si un Goliath care e in stare sa striveasca totul sub talpa sa nimicitoare (puterea executiva) nu ar fi fost posibila fara o libertate de expresie desavarsita care astazi nici macar in tara ce adaposteste Statuia Libertatii nu mai e de actualitate. Intrebat fiind intr-un interviu realizat la sarbatorirea a trei decenii a filmului daca o astfel de ancheta se mai poate face in America, Robert Redford- unul dintre protagonisti si in acelasi timp coproducator al filmului Toti oamenii presedintelui spune raspicat ca nu. Sa ne amintim, intre timp avusese loc 11 septembrie iar Legea Patriot Act intrase de multisor in vigoare. S-o recunoastem, este un neajuns major al democratiei si de ce nu un paradox ca in numele apararii libertatilor sa reduci tocmai libertatile esentiale.

Comentarii:
Adauga comentariu

Lunga vara fierbinte...

16.06.10

comentarii politice, politica interna,

Mi-e foarte greu sa inteleg cum de saptamana trecuta fusesera votati pentru Curtea Constitutionala Teodor Melescanu si Valer Dorneanu dar au depus juramantul Iulia Motoc si un alt individ…O chestiune de acest gen numai pe aici se poate intampla. Luni noaptea parlamentarii erau sa se ia la bataie intr-o sedinta de pomina asa cum nu mi-a mai fost dat sa vad de pe vremea CPUN-ului. N-am inteles foarte bine manevrele politicianiste ale  proastei si ingamfatei Anastase care si-a impus vointa in Camera Deputatilor, rasturnand o situatie de fapt. Nu contest ca poate pe undeva e mai bine. Melescanu si Dorneanu sunt mai mult oameni politici decat juristi iar cei doi pana la urma alesi sunt juristi profesionisti si nu politicieni-juristi. Dar cucerirea in forta a unei redute cu o asemenea influenta, e un lucru cat se poate de daunator spatiului democratic. Se vede cu ochiul liber ca puterea pedelista sprijinita de ratatii din UNPR si de hienele udemeriste pun laba pe tot ce misca in tara asta. Asta e pohta ce-a pohtit marele dregator din Dealul Cotroceniului: cat mai multa putere daca nu directa macar prin interpusii sai pe care ii fixeaza cu anasana acolo unde trebuie, chit ca pentru asta individul calca pe cadavre.

E uluitor cum doar in maxim patru ani (daca socotim cei doi ani si jumatate de guvernare alaturi de PNL in ADA si anul si jumatate de la ultimele alegeri generale) Partidul Democrat a reusit sa-si impuna vointa, clientela politica absolut vorace si distructiva si sa maculeze tot ceea ce atinge cu mult mai vartos decat au facut-o pesedeii in zece ani de guvernare. Si cand te gandesti ca pe cei din urma ii banuiam de abuzuri si tendinte de hegemonie politica asa incat eram invitati sa emigram in…Congo……

 Guvernul Emil Boc ramane in picioare. Pentru doar opt voturi nu a picat a doua oara. E si asta o treaba care imi demonstreaza fragilitatea acestui netot ajuns intr-un post mult prea insemnat pentru puterile sale de cosas cu diploma de jurist. S-o recunoastem, atmosfera tarii e fierbinte si la propriu si la figurat. Guvernantii se comporta sfidand orice regula de bun simt si mai ales, de parca nu mai au ce pierde. O cosmetizare a Guvernului piticutului atomic Emil Boc nu va face altceva decat sa dea de pamant cu niscai indezirabili precum Berceanu ori Videanu dar nicidecum sa aseze tara pe  fagasul normal. Normalitatea in viata politica romaneasca nu mai e de mult un cuvant la ordinea zilei. Se anunta oricum o  lunga vara fierbinte a unei politici contorsionate de saracirea populatiei dublata de lacomia celor in ograda carora se afla vremelinic parghiile de comanda. Astept, asa cum a promis, mutarea presedintelui care sunt convins, nu v-a intarzia s-apara…

Comentarii:
Adauga comentariu

Guvernul Munchausen

14.06.10

comentarii politice, politica interna,

  Nu cred ca motiunea de cenzura are sansa sa treaca. Lasitatea si fractura de popor a oamenilor politici e deja atat de vizibila iar jemanfisismul atat de proeminent,  incat indivizii n-au nicio apasare. In secolul gigabytilor, a motoarelor de cautare, a vitezei fenomenale de transmisie si receptie a informatiei, la noi inca se mai voteaza cu bile, “la vedere”! Mai bine cu bile "la revedere!" Problema e alta. Rand pe rand ministrii Guvernului Boc declara ca au mintit cu nonsalanta anul trecut cu privire la criza. Pana acuma au dovedit o sinceritate pe cat de tardiva pe atat de condamnabila, domnii Berceanu si Vladescu. Ieri a fost randul lui Vasile Blaga. Da, oamenii stiau foarte bine care era situatia reala inca de anul trecut din ianuarie! Dar au tacut malc pentru ca mai voiau odata. Pe undeva e normal, caci ce le pasa? Furaciunea la ei, nota de plata la noi! In orice tara civilizata guvernul domnului Boc ar fi demisionat imediat in urma unor astfel de dezvaluiri. Nu e cazul la noi...Nu inteleg totusi de ce atata sinceritate? Le e frica sau ce? Imi scapa acest amanunt care s-ar putea totusi sa ne fie relevat imediat dupa motiunea de cenzura de marti. Se fac tot felul de pronosticuri, cine pleaca ori cine ramane pe mai departe sa duca stalpul unei guvernari dezastruoase. Cu siguranta madame Udrea ramane. Dupa ea, potopul… Un lucru e cert: cu o credibilitate  infima, cu o perceptie extrem de negativa a populatiei despre directia spre care se indreapta tara, ceva trebuie facut. Cel mai bun lucru e plecarea domnului Boc. O stim toti, o simtim cu totii, inclusiv presedintele Basescu, dar in Romania nu conteaza imaginea facuta tandari, nesimtirea sau alte trasaturi odioase de caracter de care clasa politica nu duce lipsa, ci orgoliul! El e "sfantul" tain din care se infrupta cvasitotalitatea celor aflati in functii si el este cel care mai devreme ori mai tarziu ne va distruge ca natiune…E doar o chestiune de timp….

Comentarii:
Adauga comentariu

Melescanu...

11.06.10

comentarii politice, politica interna,

Prin ’97 sau inceputul lui ’98 sunt anuntat de sefi ca urmeaza sa fac un interviu cu omul politic al momentului Teodor Melescanu. Fostul demnitar din guvernul Vacaroiu se hotarase sa isi ia destinul in propriile maini si alaturi de un Marian Enache (chiar asa, nu am mai auzit nimic de el de ani buni!) a pus la cale Alianta pentru Romania. Am stabilit impreuna ora, m-am pregatit dar ce sa vezi cand a venit clipa interviului, dl. Melescanu n-a mai aparut. S-a dus la postul rival de radio care tocmai ce intrase pe piata . A venit si la mine desigur, dar cu o ora si mai bine intarziere. Fierbeam si cum nu-mi pot ascunde umorile, i-am cam aratat-o. Individul si-a dat seama si mi-a raspuns la intrebari absolut laconic. De fapt domnul Melescanu este un artist in a mesteca vorbe fara sa spuna nimic.

Cu vreun an inainte, ne pomenisem in redactie cu fostul senator, deputat si ce o mai fi fost Ilie Stefan. Era cam a doua zi de Paste. A venit incarcat cu niste cozonaci, cu vin, cu ce se mai aduce in situatii de astea. Tocmai ce-l varase pe fiu-sau, - altfel un flacau simpatic dar cam gangav si neterminat, pe usa din dos a statiei noastre aflata in mare voga la momentul respectiv, si se simtea obligat. Din una in alta, domnul Ilie a inceput sa-si dea drumul la gura. Era asa un fel de dialog informal dar foarte civilizat, care ar fi putu fi dat cu brio pe post dar din nefericire, fara putinta de a fi inregistrat si apoi redat in eter. Imi amintesc ca tot vorbind despre demnitarii guvernului Vacaroiu (alegerile care au dus la bascularea regimului Iliescu s-au petrecut in toamna) a venit vorba si despre omul politic Teodor Melescanu. “Individul e colonel de Securitate, iti dai seama, sub acoperire…” il aud deodata pe domnul Ilie care putea fi acuzat de orice dar nu de prostie, de intoxicare sau de proasta informare. Am ramas putin perplex si in consecinta am cerut detalii, dar “sursa” mea nu a dorit sa mearga mai departe. Informatia mi-a ramas intiparita totusi pe scoarta cerebrala. 

Apoi domnul Melescanu a dat chix cu partidul sau insailat,  asa cum cred ca se va intampla si cu UNPR-ul domnilor Oprea, Sarbu si Diaconescu. Nu e musai ca daca ai ceva indivizi cu oarece greutate politica sa si obtii voturi cu farasul. Opinia publica este conceptul cel mai greu de varat in niste tipare de ordin psihologic.  M-am reintalnit cu dl. Melescanu in 2004 in preajma alegerilor generale si prezidentiale care aveau sa-l aduca pe Traian Basescu la carma Romaniei. Era de acesta data un om cu greutate in PNL si implicit in defuncta A.D.A.  Liberalii il recuperasera rapid pe unul care nu avea nici in clin nici in maneca cu fermecatoarea doctrina. Dar de, asa e in politica…Am schimbat cateva vorbe. L-am intrebat daca isi aminteste de interviul din urma cu ani. Mi-a raspuns pozitiv cu toate ca nu eram foarte sigur de “adevarul minciunilor” sale– vorba lui Llosa. La conferinta de presa care a urmat, acelasi discurs sterp dar rostit cu zambetul pe buze. O recunosc, domnul Melescanu e un tip sarmant dar cam atat. E genul care nu vrea sa se puna rau cu nimeni. Nu-l vezi niciodata atacand pe cineva dar nici nu gasesti ceva cat de cat original la el. Rosteste acceptabil si cat se poate de diplomat banalitati dintre cele mai elocvente. Si  din acesta cauza, inseala din greu vigilenta tuturor.

 Mai nou ce sa vezi? Domnul Teodor Melescanu e propus (si se pare gata acceptat!) de catre liberali pentru un post la Curtea Constitutionala. Niste bosorogi de aici trebuiesc inlocuiti,  pentru ca au expirat si ei odata cu mandatul. Si care a fost alegerea PNL? Cum scriam, Teodor Melescanu, care daca e sa ne luam dupa spusele de odinioara ale domnului Ilie Stefan, a fost si poate mai este,- caci din profesia asta sinistra stiu ca iesi doar intre patru scnaduri, ofiter de informatii. Oare din tot PNL-ul nu s-o mai fi gasit niciun alt jurist profesionist, un om mai tanar, nu neaparat membru de partid, nu neaparat deputat ori senator cu care liberalii sa rupa gura targului constitutional? Se pare ca nu au vrut ori mai grav, nu au putut, ceea ce imi demonstreaza inca o data ca tara n-a iesit nicio clipa de sub zodia nefasta a fostelor si temutelor servicii secrete de odinioara si ca puterea se afla in Romania  - daca e sa o citez pe Hannah Arendt, acolo unde incepe secretul. Mediocritatea  cu staif a domnului Melescanu este inca o palma data democratiei noastre care pare a nu gasi niciun leac impotriva raului funest creat si perpetuat de niste servicii secrete sinistre cu radacini mult mai adanci in trecutul tenebros de dinainte de ‘89 decat ne-am putea imagina….

Comentarii:
Adauga comentariu

Un cap in gura democratiei

07.06.10

comentarii politice, politica interna,

Presedintele i-a adunat aseara intr-o incercare disperata de a strange randurile partidului in jurul lui Emil Boc, pe toti sau pe cei mai multi dintre parlamentarii PDL. Priveam uimit cum limuzine de ultimul tip intrau pe poarta domeniului Snagov. Un observator neutru, care nu ar fi stiut ce se intampla, ar fi pariat cu siguranta ca se desfasoara o reuniune” secreta dar la vedere” a liderilor unor familii mafiote. E si asta o treaba! Sa mergi la o intalnire politica prin care se consfinteste saracirea poporului roman cu automobile germane din pretul carora presupun ca poti plati pensiile  unui numar semnificativ de cetateni, arata ruptura profunda dintre cei alesi sa conduca destinele Romaniei si cei condusi. La nici un ceas, doua dupa terminarea sedintei, au aparut pe site-urile ziarelor importante informatii despre intalnire. Traian Basescu a dat cu pumnul in masa si a amenintat ca daca cei prezenti nu sprijina partidul, in cateva ore schimba guvernul. Din cate am inteles, alesii pedelici s-au conformat si inclusiv “revolutionarul” moldav Oajdea a promis ca va sustine guvernul Boc. Om vedea astazi spre seara. De altfel nu ma indoiesc ca asa va fi. Presedintele a mai reusit inca o data sa-si sperie slugile pe care,- impotriva oricaror reguli elementare democratice- le-a bagat in sedinta fulger de partid. Domnul Basescu a mai oferit o gura de oxigen cadavrului politic cunoscut inca sub titulatura “guvernul Boc” dar a trosnit un sut cu latul democratiei. Nu stiu insa cat vor mai rezista plamanii obositi ai acestuia, care se vede treaba, trece prin cele mai dificile moment ale existentei sale politice.

Unii precum Radu Tudor sau Mihai Gadea de la Antena 3 se grabesc sa cante prohodul guvernului, utilizand parca o ilustratie muzicala total nepotrivita. Buboiul  inca nu s-a copt pentru a plesni zgomotos. Trebuie sa mai curga ceva apa pe Dambovita. Romanii si-au epuizat in decembrie 1989 elanul revolutionar  si asa cum spuneau niste observatori straini odinioara,  trebuie sa mai treaca decenii pentru a si-l recupera voiniceste. 

Situatia tensionata insa din sanul PDL nu s-a topit. Lupii tineri vor si ei la ciolan. Vizati de intreruperea sifonarii banului public sunt paraleii Berceanu, Videanu, Blaga. Chestia cu maraitul bazat pe nemultumirea alegatorilor e o poveste de adormit babe sterpe si copii retardati. Care intalnire cu electoratul? Nu prinzi picior de ales prin circumscriptii. Stau destul de aproape de cabinetul parlamentar al domnului Berceanu. De cate ori trec prin zona, e “lacatul cat plosca” vorba lui Nea Marin pus pe usa. Omul are treburi mult prea importante, cum dracu sa stea in mijlocul vulgului nehalit?

Un lucru e cert insa. Mai devreme sau mai tarziu (eu am spus intr-o luna), domnul Emil Boc trebuie sa plece. El va fi sacrificat in favoarea altor naparci democrat-liberale a caror rabdare se apropie de capat. Oricum, devine mai mult decat interesanta toata povestea. Ea ne tine legati de fotoliile din fata micului ecran in loc sa ne apucam de treaba. Din pacate romanul nu s-a nascut poet ci lenes.  El a aparut pe lume gata obosit dar curios sa vada pana unde pot merge lucurile. In sensul rau, fireste…

Comentarii:
Adauga comentariu

"Afacerea" Visan - Berceanu si fiii

06.06.10

comentarii politice, politica interna,

 Nu pot sa nu ma bucur ca iata dupa aproape doua decenii de dominatie a vietii politice doljene cu adanci reverberatii nationale, Radu Berceanu – unul dintre cei mai longevivi parlamentari, fost ministru in vreo patru guverne, are un contracandidat in apropiatele alegeri locale ale PDL. Omul cu pricina a fost mana dreapta a domnului Berceanu vreme de mai bine de cinsprezece ani in caltate de sef de cabinet parlamentar. Deputatul de azi Gelu Visan, este si el un ins cu vechime consistenta in  randul pedelicilor.

Ruptura dintre “scrisoarea” Berceanu si “timbrul” Visan s-a produs cred in momentul “crizei” Costel Iancu alias Don’ Costel de Dranic care fusese proptit direct din profesia  de interlop oltean in fotoliul de director general al imbunatatirilor funciare romanesti. Visan care tocmai ce patrunsese in parlament a fost acuzat ca l-a scos din palarie pe Iancu (alaturi de care formase chipurile o “echipa”  in campania electorala) dar el s-a disculpat si a declarat ca a facut asta cu stiinta taipan-ului Berceanu! Ruptura a fost totala si cred iremediabila. Pentru ca nu am mai trecut de foarte multa vreme pe la partid, ma incearca o curiozitate: care o mai fi statutul lui Visan in noile conditii?

Mai nou, vazand din ce parte bate vantul politicii, Gelu Visan, un demagog cu studiile facute la batranete dar indubitabil, posesor al unui  ascutit simt organizatoric, a trecut la atacul frontal al celui care i-a dat o paine cat se poate de alba atata amar de vreme: a descoperit abia acuma ca domnul Berceanu prin fii sai si alaturi de latura politica Constantin Dascalu (un traseist notoriu care a fugit la PDL direct din functia de presedinte al PC Dolj ! ) invarte afaceri cu statul de milioane si milioane de euro! De ce abia acuma s-a trezit Gelu Visan din letargia vinovata pentru a face tam-tam in presa nationala despre afacerile tatanelui sau politic?

Unul dintre motive ar fi asa cum scriam mai sus acela ca vrea sa ii ia locul la carma pedelicilor doljeni. Asta e la vedere, desigur. Cu siguranta insa mai exista si un altul care cred eu are un substrat mult mai adanc si cu atat mai tenebros. Ca imi place sau nu s-o recunosc, am sentimentul ca in spatele afacerii Visan se gaseste acelasi papusar Traian Basescu care mai incearca inca o data sa scape de superimbogatitul, atotputernicul, vesnicul si arogantul Radu Berceanu. Gelu Visan este prin urmare doar o unealta nu dintre cele mai subtile ale presedintelui, pe care o utilizeaza in lupta invizibila  dar cu siguranta dusa la bainoneta impotriva fostilor “frati” intru politica Videanu, Berceanu, Blaga.

Am  mari dubii ca Gelu Visan este totusi cel chemat sa lupte impotriva unui politician extrem de abil care a rezistat pe baricadele politicii romanesti vreme de doua decenii. Este tot atat de adevarat insa ca locul domnului Berceanu este vanat de multi altii din organizatia PDL Dolj si de ce nu chiar de catre “prietenul” de o vesnicie al taipan-ului, eurodeputatul Marian Jean Marinescu.

Vine o vreme cand intr-adevar trebuie sa te dai la o parte si sa lasi locul altuia, dar nu cred deloc ca acel moment a sosit pentru Radu Berceanu. Iarasi, vine o vreme in care trebuie sa-ti devorezi seful, pentru ca intra in firea lucrurilor ca intr-o organizatie de orice tip si cu atat mai mult intr-una politica mai devreme ori mai tarziu sa-ti doresti un post mai inalt, dar iarasi nu cred ca momentul, cu toata aparenta politica favorabila, ii este propice domnului Visan.

Cred ca sfarsitul politic al domnului Berceanu este departe inca, el fiind nu-i asa, un adevarat corsar ce navigheaza pe apele unei politici cat se poate de involburate. Caci s-o recunoastem, arta stapanirii talazurilor a dobandit-o de la un profesor “stralucit”…   

Comentarii:
Adauga comentariu

Unu-i bourean si altu-i vrancean...

03.06.10

comentarii politice, politica interna, mass-media

Nu mi-a placut niciodata Cristian Boureanu. L-am considerat un golanas bun de gura dar cam arogant, revansard si extrem de frustrat. Alaturi de un Gelu Visan ori Olguta Vasilescu mi s-a parut initial ca reprezentand mult asteptata tanara generatie de politicieni de care tara are nevoie. M-am inselat desigur asa cum ma insel de fiecare data atunci cand vine vorba de politica si politicienii romani. Indivizii nu se dovedesc decat niste demagogi ordinari care le calca din greu pe urme “alor batrani” harsiti in vorbe goale dar in buzunare pline.

Nici madam Vranceanu Firea nu mi-a placut niciodata, in primul rand pentru ca nu prea are habar sa modereze o emisiune de televiziune. Ca o paranteza, e si cazul domnului Stelian Tanase care tocmai ce a insfacat un premiu de excelenta pentru asta! Moderatorii amintiti se cred foarte informati si destepti si considera ca in locul invitatilor ei sunt buricul emisiunii si nu preopinentii. In fine, asta e alta poveste si sunt mai multe de spus dar nu e locul aici. Acuma vreo doua seri Boureanul si Vranceanul au tras o cearta ca la mahala in direct si la ora de varf pe un post de stiri asa cum rar se poate vedea pe micul ecran si care pur si simplu umileste profesia altfel nobila de jurnalist. Expresiile vulgare au curs si intr-un sens si in altul ca la usa cortului cu mentiunea ca inceputul l-a facut Vrancioaia, stalp de baza al grupului Intact. Pe semne ca ura patronului Voiculescu e atat de mare impotriva portocaliilor incat ea s-a propagat in sufletul si comportamentul angajatilor Vranceanu, Badea, Ciutacu…Sa-ti pui poalele in cap si sa purcezi la sudalme si jigniri cand tu te crezi unul dintre putinii “alesi” din toata tagma de comentatori, moderatori si analisti ce se tot perinda pe la teveuri, e un fapt cat se poate de odios care oricum seamana mai degraba cu o palma data-n rahatul televizual decat cu o emisiune de analiza politica.

Intr-o emisiune de televiziune locala pe care o realizam in urma cu vreo cinci-sase ani, am intrat intr-un clinici telefonic cu Olguta Vasilescu – pe atunci avocat dezlantuit al fantasmelor nationaliste intrupate de Vadim Tudor. Imediat dupa, redactorul sef m-a apostrofat chit ca nu era nici intr-un caz peremist. Nu am zis nimic. Avea dreptate caci nu eu eram cel venit sa impart justetea vorbelor unuia sau altuia dintre politruci ci publicul. Intr-o tara normala agenda publica nu o face mass-media ci guvernantii in functie de asteptarile guvernatilor. Dar noi suntem orice altceva in orice domeniu dar numai normali nu.

In aceste conditii ce face grupul Intact al “mogulului” Felix Motanul? Da in judecata mucii din freza boureanului ca sa apere demnitatea “amantei” taricene! Daca nu ar fi de ras ar fi cu siguranta de plans! In loc sa-i diminueze salariul pe cateva luni cel putin cu 25% ca la tot romanul, avocatii de la Intact cer daune boureanului care de asta data nu a facut decat sa raspunda neelegant unor acuze si diatribe dintre cele mai vitriolante. Dar asta e Romania si vorba celebrului coleg al Vrancioaiei din gura uneori fetida a presei, ea ne ocupa tot timpul!

Comentarii:
Adauga comentariu

Tiroanco fa-te Tirana!

03.06.10

Ne place sa credem despre noi ca suntem foarte primitori, ca ne dam si haina de pe noi unui strain, ca pe cei care ne deschid usa ii potopim cu paine si sare.Mai mult cu sare ce-i drept pe care adesea le-o azvarlim direct in ochi… Iar pe cei care ne-au calcat pragul dar trebuie sa plece le mai bagam si-n traista. Asta e parerea noastra cretina despre noi!

Realitatea e desigur cu totul alta. Un singur exemplu de ultima ora : in Italia daca esti cetatean roman platesti mai mult la asigurare auto pentru ca riscul pe care si-l asuma asiguratorii e mult mai ridicat decat pentru altii…Am un prieten care aflandu-se cu familia la Munchen a intrat intr-un magazin si-n momentul in care vanzatorul i-a perceput ca sunt valahi i-a scos afara in suturi.

Asta e de fapt perceptia reala. Si la toate astea se mai adauga acuma o piatra de moara cu specific national care chiar te face sa te gandesti ca traiesti intr-o basina de tara, intre niste oameni de cacat: ca sa poata parasi teritoriul national pentru continuarea periplului lor mondial, la una dintre vamile din partea de vest a Romaniei, staff-ul formatiei ACDC a fost taxat “peneve” (fara nicio chitanta adica mita ordinara!) cu 2500 de euro. Asta ca tot suntem noi omenosi si ca nu-i asa, “Banatu-i fruncea”…Cei de la Compania Nationala de Drumuri au calcat in picioare “omenia” nationala si au crezut ca se pricopsesc trosnind o palma cu piciorul imaginii si asa facuta zob a Romaniei. Doamna Tiron – sefa portocalie a acestor nenorociti ar trebui sa devina pentru cateva minute doamna Tiran , atata cat sa semneze documentele de concediere a harnicilor in lacomie banateni fruntasi! Cica s-ar face o ancheta. Sa vedem care va fi concluzia, dar nu stiu ce ma face sa cred ca nu se va intampla nimic si ca totul a fost ca de obicei “o neintelegere”…

Comentarii:
Adauga comentariu

Hai sictir!

01.06.10

comentarii politice, politica interna

Una vorbim si alta fumam! Printr-o hotarare de guvern, puterea politica PDL-ista se pregateste sa dea ultimele tunuri. Plafonul achizitiilor publice directe urca de la 15.000 de euro cat este in prezent la 50.000 de euro cat urmeaza sa devina peste putin timp. Asta e raspunsul la “dojenile” prezidentiale de mai deunazi si la gargara cu “ori afaceri ori politica“ a doamnei Udrea. Este revoltator cu cata nonsalanta banditii ce poarta demnitati publice vremelnic storc si ultima picatura dintr-o economie prabusita. Pe de o parte vii si impui sacrificii uriase unei populatii umilite perpetuu ba de comunism ba de capitalism, iar pe de alta te pregatesti sa dai salve de mortiera impotriva unei economii ce se atrofiaza de pe o zi pe alta.

Dar clientela politica trebuie satisfacuta. Banii investiti in campanile electorale e musai acuma sa fie scosi cu varf si indesat, doar traversam o perioada de “prosperitate” sociala.Guvernul Boc nu mai cunoaste limite, si-a pierdut orice urma de bun simt - daca l-o fi avut vreodata. Lacomia pana la urma fascinanta a puterii politice, este invers proportionala cu imaginea pulverizata pe care domnul Boc si echipa sa de lauze politice o are in ochii publicului. Masuri precum ridicarea plafonului financiar pentru achizitiile publice, au darul sa te nauceasca pe tine ca privitor al unui spectacol politic grotesc si care pe undeva, poate are si o explicatie: PDL-ul stie ca nu mai are ce pierde – pentru ca deja e pe cale sa piarda tot – si a lasat de o parte orice fel de scrupule. Am sentimentul ca vad imaginile acelea cosmaresti pe cat de triste pe atat de reale in care trupele ONU impart ajutoare infometatilor din lumea a treia cu convingerea ca oricum n-o sa ajunga la toti, iar cine imparte parte isi face, caci dupa zvarlirea a doua, trei pachete cu hrana, hienele trag oblonul, sting lumina si isi impart orbeste festinul saraciei…

Cat priveste gogorita cu despartirea politicii de afaceri, sa fim seriosi! Cine crede in povestile astea spuse de Seherezada Elena Udrea? E drept ca pe undeva cucoana a invatat rapid lectia manipularii totalitare: substituie rapid saracia reala cu morala virtuala si o sa castigi ceva imagine! Nu credeam totusi ca o tanara precum doamna Udrea sa-si insuseasca atat de rapid invataturile vechilor aparatcici sovietici. Raspunsul meu la toate porcariile astea vazute “in direct si la o ora de varf”? Hai sictir!

Comentarii:
Adauga comentariu

E vremea...

31.05.10

comentarii politice, politica interna

Masele gem sub greutatea unui guvern incompetent si nu guvernul geme sub greutatea tarii…E parca un joc de “care pe care”. Guvernul e hotarat sa anuleze norodul prin orice mijloace, sa franga orice rezistenta la plata unei datorii pe care nu el a facut-o, dar din care puterea politica a furat pe rupte vreme de douazeci de ani. In tot acest timp masele, tot mai vlaguite, nu gasesc o stare de solidaritate, ca un fel de a patra stare a materiei vii, nu coaguleaza spiritul unei revolutii fie si tacute prin adunari populare uriase taman sub ferestrele guvernantilor.

Daniel Funeriu – acest politician fandosit, ”doctor” prin strainataturi, e un exemplu tipic de nesimtit guvernamental care ma determina sa afirm ca domnul Boc alaturi de intreaga sa clica de bolsevici milionari in dolari trebuie sa plece. Cu cat mai repede pentru ei, cu atat mai bine pentru noi. Tara nu are nevoie nici de stangismul desuet si prost mascat al guevaristului Ponta, nici de infatuarea crescanda si in consecinta nociva a liberalului Antonescu. Tara are nevoie de profesionisti, de bancheri si finantisti autentici proptiti in functii politice, de manageri chemati sa conduca pe drumul bejaniei economice o Romanie din ce in ce mai neinsemnata, tot asa cum multi dintre ei au condus multinationale cu cifra de afaceri de cateva ori mai mare decat PIBul autohton. Revolutiile de tastatura de genul depeselor lacrimogene mirosind a Channel 5 trimise pe mail de mamici neconsolate ajunse la paroxism, sau baloanele sindicale de sapun care se sparg la prima suflare imputita a guvenului Boc nu-si mai gasesc nici sensul si nici locul. Este vremea responsabilizarii oamenilor acestei tari care trebuie sa protesteze in piata publica si nu pe micile ecrane. E vremea ca oamenii de afaceri, cei care doar prin efortul lor sustin lefegii pusi pe furat din capul tarii, sa repeada cativa pumni in masa si care de ce nu? – sa ricoseze mortal in barbiile ce tradeaza un soi de indiferenta bolnava ale domnilor Boc, Videanu, Berceanu si compania.

Toti spun ca s-au saturat de clientelismul politic ordinar, de furaciune si incompetenta, dar nimeni nu ia pozitie. Deschiderea unui forum de discutii pe site-ul unui canal de televiziune care cica “lupta” impetuos impotriva partidocratiei si clientelismului e doar un scuipat suav pe obrazul grosier al conducatorilor politici. Refuzul unor astfel de “sefi” in institutii veniti pe aripile soioase ale carnetului de partid, alungarea fizica a acestor impostori, a lichelelor puse doar pe capatuiala rapida prin spolierea banului public, mitingurile in fata institutiilor puterii in momentul in care sunt impinse in fata de protectorii lor puslamalele de partid, sunt masurile care musai trebuie luate si nu barfele pe la colturi, revolutiile de sufragerie sau discutiile la o bere cu amici inconsistenti. Ele trebuie sa fie ferme si mai ales sa fie dozate de curaj. Altfel, superbogatul guvern Boc va deveni si mai bogat, va impune si mai multe sacrificii, taxe si legi strambe in timp ce noi, majoritatea tacuta si din ce in ce mai nevazuta vom deveni si mai saraci, mai neinteresanti pentru Europa si pentru lume dar mai grav, mai lipsiti de un tel pana la urma comun miliardelor de oameni: o viata linistita prin cumsecadenia guvernantilor…

Comentarii:
Adauga comentariu

Lacomie!

26.05.10

“Printesa” Sarah Ferguson, o curva nonconformist si lipsita de inhibitii ce s-a lipit candva prin cine stie ce imprejurari fericite de Andrew, fiul mai mic al reginei Elisabeta, e filmata clandestin cerand mita 500.000 de lire (!!) “unui om de afaceri” in fapt jurnalist la "News of the World". Fergie, chipurile, putea sa inlesneasca intrarea la fostul ei sot care se ocupa de comertul britanic international, celor interesati.

O palma cu piciorul data prin ricoseu Casei Regale Britanice.

Sa revin pe pamantul patriei, unde asemenea fapte (printre altele din aceiasi categorie) sunt politica de stat. Stefan Banica Jr., acest fante de Colentina cu antecedente de violenta conjugala si care culmea, a trecut prin patul catorva “dive” autohtone (ceea ce in opinia mea denota calitatea indoielnica in Romania a regnului acesta de care e plina “lumea mondena”) a pierdut deunazi un proces prin care cerea TVR o suma uriasa drept despagubirea ca postul public a utilizat imagini cu raposatul si spre deosebire de el, simpaticului sau tatane. In ciuda faptului ca este unul dintre cei mai bogati entertaineri romani, ca solicita sume astronomice pentru piata romaneasca de profil, oachesul “div”, mai cunoscut sub titulatura de sot al Andreei Marin, nu a primit banii solicitati ci infinit mai putini.

Nicolae Covaci, seful matusalemic al formatiei Phoenix a ramas pe semne fara bani si in consecinta a dat in judecata Electrocord-ul care i-ar fi disitribuit fara drept, dupa fuga din tara petrecuta in ’77, discurile grupului. Pe mine, perioada aceea si cea ulterioara m-a prins la adolescenta si oarecum implicit mai mult decat pasionat de muzica rock (ce-i drept mult mai putin de cea romaneasca…). Nu-mi aduc totusi aminte ca vreodata prin periplurile mele dese inlauntrul magazinelor putine si sarace de muzica din anii ‘80 sa fi vazut vreodata un disc Phoenix. Era o formatie tabu, al carei nume te fereai sa-l si rostesti in public darmite sa le gasesti muzica prin magazine… Ce am ascultat provenea invariabil din imprumutul de la cunostinte care apucasera sa cumpere vreunul dintre albumele formatiei. Si Nicolae Covaci s-a lins pe bot de miliardele cerute de la Electrecord. Justitia nu a vrut sa-i dea niste bani la care se pare ca nu prea avea dreptul. Mai nou, domnul Covaci face rating la OTV…Saraca pasare Phoenix, dupa ce s-a reintrupat cu chiu cu vai in anii ’90,, acuma revine la cenusa initiala fara drept de apel…Urata iesire din scena a unor legende de odinioara…

Ce vreau sa spun cu toate aceste exemple? Stiu, traim in vremuri de criza si orice ban, muncit sau nu, pretins corect sau nu, e bine venit . Dar lacomia aceasta fara de margini care-i incearca din ce in ce mai des pe semeni de-ai nostri cu un anume statut, unii dintre ei deveniti legendari, iti genereaza fiori. Pana la urma, filosofii istoriei au avut mare dreptate: fundamentul progresului umanitatii e oferit invariabil de lacomie si egoism. Recunosc, mi-au trebuit cateva decenii de viata ca sa ajung la aceasta concluzie cat se poate de adevarata dar si cat se poate de trista. Lacomia, avaritia, lipsa empatiei sunt caile prin care unii “progreseaza” (si de ce nu, arunca societatea cu un pas inainte..) iar altii, - marea majoritate de fapt stau si privesc spectacolul ca niste chibiti impotenti carora intamplator le mai miros si picioarele…

Comentarii:
Adauga comentariu

Miluti decrepiti si pavelesti unsurosi

24.05.10

comentarii politice, politica interna

Acuma vreo cateva zile unul dintre presedintii PNTCD – Marian Milut a batut palama la nivel local cu viceprimarul Craiovei care ii tine locul parnaiasului Solomon, pedelistul Marinica Dinca, pentru sustinerea unui candidat comun la alegerile locale anticipate. Astazi, celebrul pacalici Marian Milut si-a dat demisia! El a fost inlocuit cu hahalera politica Aurelian Pavelescu. Domnul Pavelescu este avocatul acela saracut la trup,cu un discurs politic interminabil si care s-a perindat pe la mai toate partidele politice. Individul – demagogul perfect in opinia mea, face parte din aceiasi tagma cu Marius Marinescu – Bideu si Codrin Stefanescu. Acelasi profil de semidoct, de parvenit, de vierme politic venal, care are sentimentul ca le stie pe toate dar fara a fi bun de nimic, aceiasi scursoare provenita dintr-un sistem fetid care isi gaseste locul in orice formatiune din politica noastra interna. “Aripa Milut” din PNTCD si asa era una de rasul curcilor. Numai vazandu-l pe sprintenul si guresul piticut care a purtat demnitatea iluzorie de presedinte al unui partid iluzoriu te pufnea rasul. Omul orice putea emana dar numai forta politica si calitati de manager al unui fost mare partid nu. “Aripa” Sarbu” a aceluiasi partid mititilit de tot de mai bine de zece ani, nu recunoaste milutii si nici invers. Este extraordinar si descuranjant totodata, cum acesti oameni, asa numiti “lideri politici” nu dau doi bani pe demnitate si imagine.

PNTCD-ul lui Iuliu Maniu si al lui Corneliu Coposu a ajuns acolo unde istoria te trimite atunci cand pierzi simtul realitatii politice: la cosul de gunoi, caci sa pleci de la putere de un deceniu si sa te bati in continuare pe o “mostenire” inexistenta, prin lupte fratricid-dezgustatoare, sa nu reusesti sa treci de o jumatate de procent electoral nu e de colea. Pentru infaptuirea unui asemenea dezastru iti trebuie mai mult decat talent. Iti trebuie "geniu"… E o categorie aparte, din care “liderii” taranisti au avut parte cu camionul…

Comentarii:
Adauga comentariu

Situatia este "albastra"

20.05.10

comentarii politice, politica interna

Am vazut asta seara stirile Euronews. Ne-a fost dedicat un intreg reportaj. Suntem o tara importanta, ce mai… Demonstratia de ieri din piata Victoriei, zecile de mii de oameni si comentariile de rigoare ale prezentatorului. “Romania, a doua cea mai saraca tara din Uniunea Europeana…” A urmat apoi un interviu direct de peste Ocean cu domnul Jeffrey Franks, seful misiunii FMI in Romania. Omul a raspuns concis. “Erau singurele masuri care se puteau lua? (taierea veniturilor oamenilor)” l-a intrebat redactorul Euronews? “Nu…Dar Romania trebuie sa mentina deficitul bugetar intre anumite limite” a raspuns contabilul Fondului cu panorama Casei Albe in spate. A urmat dupa interviu, o analiza foarte exacta a situatiei Romaniei , cu grafice interpretate riguros. Mi-a fost rusine. Pur si simplu mi-a fost jena ca sunt roman si ca tara asta mizerabila mai da cate o veste Europei cam ca la gazeta de perete: “Nu faceti ca ei!”

Din pacate situatia noastra este mult mai delicata decat a Greciei. Ei nu si-au batut joc de productie, n-au vandut intreprinderile la bucata, n-au trait doar dintr-un comert cu produse care nu le apartin. Noi exact asta am facut vreme de doua decenii, condusi de o clasa politica inconstienta. Am distrus tot ce ne-a stat in cale: intreprinderi, agricultura, sisteme de irigatii. Pe locul lor am ridicat mall-uri in care se lafaie produse facute oriunde dar numai in Romania nu, iar pamantul zace parloaga. Si apoi am dat fuga prin pile, cunostinte, influenta politica sa ne angajam la stat. “Economia duduia” dar ea deja intrase in moarte clinica. Ne-am repezit sa ne-ndatoram in bancile straine one hundred percent, ne-am cumparat obiecte, case , masini in rate. Descoperiri de card gramada, datorii in banci cat cuprinde si deodata iluzia ca am ajuns si noi incet dar sigur pe urmele societatii de consum s-a spulberat…Astazi a venit nota de plata. Semnata de Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Basescu, Nicolae Vacaroiu, Victor Ciorbea, Radu Vasile, Adrian Nastase, Emil Boc dar platita de noi cei lipsiti de celebritatea lor vinovata, in numar de douazeci de milioane care astazi suntem paria Europei civilizate.

Pe burtierele posturile de televiziune, curge o stire cum ca cersetorii romani dintr-un oras norvegian duc un adevarat razboi pe zona de influenta din centrul urbei. Ce stiri, nene!! Sunt curios cat mai dureaza pana va aparea si ea la Euronews. La capitolul relelor suntem imbatabili: cei mai multi tebecisti, cea mai mare coruptie, cel mai mare deficit bugetar, cel mai prost sistem sanitar….Suntem demni de (mila) Guiness Book… Cel de-al doilea mandat al lui Traian Basescu a inceput cu o mare minciuna. Care se pravale ca un bolovan peste noi, vinovati de participare si de credinta in puterea ei politica hahaita…

Romania – o tara nefasta, cladita sub o zodie blestemata, populata de oameni care si-au anulat simtul binelui public (daca l-or fi avut vreodata) dar condusa de vedete politice dintre cele mai abjecte…. Ne meritam din plin conducatorii pe care-i avem si care astazi, tardiv, sunt luati la refec cu oua si clatiti cu apa minerala…

Comentarii:
2010-05-22 17:17:53 - Ovidiu
Ce e mai trist este ca astazi, chiar DACA romanii s-ar trezi din somnul de doua decenii, nu ar mai avea prea multe de facut... Zecile de miliarde datorie externa ar ramane de platit, industria nu va reaparea peste noapte, nici sistemele de irigatii... Alte imprumuturi ca sa facem in sfarsit cateva autostrazi si sa vina turisti este improbabil sa mai putem lua. Calatorim cu trenul cu viteza de inceput de secol XX - de exemplu pentru o calatorie Bucuresti-Baia Mare care lua 10 ore acum 20 de ani petrecem astazi 13-15 ore... Asta e Romania in care traim - cat o mai exista... Mai bine am face Romania o colonie a unei alte tari, cat sa nu mai fie condusa de hotii care o jecmanesc de decenii. Dar cu datoria pe care o avem, nu cred sa fim acceptati de careva.
Email:tesileanu@yahoo.com
Adauga comentariu

Drama nationala: somer batran in tara nimanui

20.05.10

comentarii politice, politica interna

Am surprins alaltaieri o discutie la Realitatea TV. Unul dintre invitati, George Butunoiu e un vechi head hunter. Ce inseamna asta? Vaneaza la propriu talente pentru diverse companii pe care pur si simplu le vinde. E o profesie interesanta banuiesc, profitabila si care implica mult talent psihologic, cunoasterea profunda a caracterelor si tipologiei umane, “citirea” la propiu a candidatilor. Tocmai era comentariu despre anagajatii la stat despre care acuma se preconizeaza sa ramana pe drumuri cu zecile daca nu sutele de mii. Domnul Butunoiu a creionat portretul angajatului de la stat in antiteza cu cel din mediul privat. Balanta a inclinat descumpanitor in favoarea celui din urma.

Ceea ce insa m-a uimit a fost afirmatia ca in optasprezece ani de activitate, hunterul nu a reusit niciodata sa gaseasca un job pentru un fost angajat al statului. Spunea ca angajatorii indepartau imediat dupa acest criteriu toate cv-urile care purtau amprenta statului la “stat”. Am fost cu adevarat siderat de moment, dar gandidu-ma putin, am inclinat sa-i dau dreptate.

Am lucrat la stat cam jumatate din anii de munca (incredibil de multi, acuma cand ma uit peste umar…) si marturisesc ca 90% din timp nu faceam nimic. Si ca mine 90% dintre colegi. Mai muti o hartie dintr-un birou in altul, mai redactezi un material lipsit de insemnatate, in rest inainte de Revolutie bagam lectura, iar dupa- un magazin, o librarie, o cafea, un Solitaire si desigur in vremurile moderne, marinar pe oceanul fara de margini al Internetului.

Nu vreau sa spun ca nu exista profesionisti in administratia publica - din pacate tot mai politica si politizata, pentru ca despre ei este vorba. Medicii, si profesorii nu se pun la socoteala, ei sunt functionari publici doar in birocratia unor guverne ciudate asa cum Romania a tot avut de-a lungul anilor. Dar intr-o tara cu douazeci de milioane de oameni, un milion si jumatate de angajati la stat, pe langa pensionari, someri si copii, sunt deja o lespede mult prea grea asezata pe umerii unei tari ajunsa in genunchi.

Problema reducerilor de personal este reala si pentru angajator si pentru angajati. Sa ramai fara slujba la care - din nefericire acuma, nu faceai nimic pentru ca pur si simplu nu stii sa faci nimic si ceea ce poate ca stiai ai uitat de mult, sa ai 45, 50, 60 de ani, e o drama pe care nu stiu cum o va gestiona un guvern anemic, lipsit de profesionalism si sprijinit de o camarilla politica tot mai hulpava si influenta. Dar dramele sunt inevitabile mai ales in aceste momente de rascruce pentru o tara care gafaie din greu obosita de datorii, furt si impotenta politica…

Comentarii:
Adauga comentariu

Sanse egale, rezultate diferite

19.05.10

comentarii politice, politica interna

Am avut o polemica deunazi cu un prieten. Omul e antreprenor sau, date fiind conditiile economice precare, a cam fost. Era complet debusolat de ceea ce se intampla. Afacerile nu-i mai merg, impozitele curg, intreprinzatorul roman e in moarte clinica. Amicul meu care ramane totusi un liberal pur sange, se opune cotei unice de impozitare. Tocmai el, care se presupune ca in cei cinci ani de viata ai controversatei taxe ar fi trebuit sa traga ceva foloase de pe urma ei. 

Inevitabil, discutia a alunecat in ograda bogatilor Romaniei care  - spunea el si multi altii – in loc sa plateasca impozite pe masura averii, achita “saispe’ la suta” ca tot saracul. Au “intervenit” in discutie Patriciu, Vantu si altii din tagma magnatilor tarii. Marturisesc ca simt o placere usor deplasata sa vad rictusurile interlocutorilor atunci cand vine vorba de averile altora. Invidia se citeste si in vorbele si pe chipurile lor. Nu pot fi insa de acord cu tot ceea ce se spune adevarat sau nu despre cei bogati. Pana la urma, in ianuarie 1990 am plecat toti de la aceiasi saracie. Dinu Patriciu a fost un modest arhitect iar Sorin Vantu sef de aprozar care a facut si ceva puscarie. Unii dintre noi au fost sefi atunci si sunt muritori de foame astazi. O problema ar fi poate cu cei care au fost sefi si atunci si tot ei sau odraslele ori protejatii lor sunt la comanda si astazi ca si ieri, au aceiasi influenta politica. Daca dupa doua decenii unii sunt foarte bogati, altii mai putin dar cu un trai decent si cei mai multi sunt saraci e vina desigur si a unui leadership desantat, a unor legi desucheate ori bune dar stramb sau deloc aplicate dar in mare masura si a noastra. 

Bunoara ce m-a determinat pe mine ori pe altii ca mine care ne zbatem pe buza prapastiei unei vieti mediocre, sora geamana cu ratarea, sa nu actionez, sa nu “dau din coate”, sa nu iau viata in piept precum cei care astazi au parte de bunastare? Toti am avut sanse egale dar nu fiecare ni le-am fructificat. Stiu oameni cu scoli inalte facute odinioara, care in primavara lui ’90 vindeau in piata toale traficate de pe la turci. Astazi au o viata prospera, si nu ingrasata cu contracte bazate pe influenta politica Cum la fel de bine cunosc oameni care in ’91-’92 se dadeau prin oras cu masini nemaivazute pana atunci afisand o opulenta de neam prost dar care astazi cer o suta de mii cu imprumut…Eu unul, la vremea aceea propice afacerilor,- “faceam” politica, de fapt comentam impreuna cu ai mei ori alaturi de cunostinte cu sangele forfotindu-mi in vene, intamplarile unei vieti politice tumultoase si de ce nu extraordinare din Romania acelor vremuri. Reflexul  mi-a ramas. Eu ma bucur de desertaciunea cuvintelor, altii se bucura de soarele plajelor de pe Coasta de Azur. 

Mi se va spune ca sistemul a fost prost intocmit, intesat cu securisti ori fosti activisti. Asa o fi, dar asta nu inseamna ca mi-am dorit sa-mi asum riscuri si nu am fost lasat sa o fac. Ca marile averi sunt construite din afaceri cu statul? Da, e adevarat, dar sunt convins ca cei care acuza afacerile oneroase, la primul prilej nu ar sta pe ganduri sa faca asijderea…E atat de usor sa acuzi din postura de chibit vesnic, in care toata viata ta anosta s-a redus la algoritmul inforator in banalitatea lui: serviciu-casa-somn si tot asa precum o matrice repetata la infinit. 

Nu simt nici invidie si nici compasiune pentru marii imbogatiti. Pana la urma au avut capacitatea de a se “descurca” intr-o tara in care descurcatul e ridicat la rangul de politica de stat si de ce nu, apartine parca genetic natiei. Cu siguranta toti acesti oameni invidiati si in acelasi timp detestati astazi au avut noptile lor de nesomn, au avut  parte de eforturi istovitoare de care cei mai multi dintre noi am fugit ca dracu de tamaie. Ne-am complacut sa ne agatam de un serviciu de stat “la stat” asa cum o facem si astazi, asezand o lespede pe povara unei tari care acum nu poate si nu vrea sa ne mai dea.

 Sanse egale am avut cu totii precum celebrele cupoane de privatizare din anii ’90 pe care marea noastra  majoritate le-am vandut. Cativa doar au cumparat. Si atunci, de ce am fi suparati?

Comentarii:
Adauga comentariu

O porcarie!

14.05.10

comentarii politice, politica interna

In noianul de stiri venite prin intermediul mas-media de la liderii politici privitoare la veniturile romanilor, o informatie foarte importanta a trecut  neobservata: senatorii au votat aproape in unanimitate legea care amputeaza masiv si iresponsabil atributiile Agentiei Nationale de Integritate. Mai mult decat atat, oamenii care fac politica la nivel inalt in Romania, vor putea de acuma incolo sa-si piteasca si obiectele mai “marunte” (nu numai conturile care gem de valuta) precum ceasurile, tablourile si alte artefacte pentru ei pretioase, de ochii romanilor curiosi.

 Am observat din declaratiile de avere ale tuturor imbogatitilor din politica  prezentate pe la televizor, ca mai toti, de cand au dat de bani, au facut o pasiune bolnava pentru ceasuri (nu va inchipuiti ca Pobeda sau Poliot),  tablouri si bijuterii. Chit ca habar nu au de curentele din pictura, ori ca un tablou  nu are pentru ei decat pret si nu valoare,  (majoritatea, cel putin dupa fizionomie, fac pariu ca sunt in stare sa confunde Mona Lisa cu fotografia  mamei retusata naiv de pe peretii casei batranesti de la tara…), demnitarii romani aduna ceasuri, tablouri si bijuterii. Ca e sau nu perioada de criza.

  Dezamagirea mea ca acest punct de pe agenda ANI a fost desfiintat provine din faptul ca  promotorul initiativei  nu e altul decat “distinsul” avocat si om politic muresean Gyorghi Frunda. Hai, de la lombrosienii nostri demnitari am inteles, si tot (nu) inteleg de douazeci de a.n.i. ca furaciunea si lacomia le sta in fire, dar de la maghiarii pe care dintr-un dispret total pentru clasa politica autohtona marturisesc ca i-am votat la alegerile locale din 2008, e ceva ce imi scapa. Numai daca ii asculti si ii privesti pe Lazlo Borbely, Atilla Cseke ori fostul ministru al Mediului din Guvernul Tariceanu, observi diferenta neta de calibru dintre ai lor si ai nostrii. Cam ca aceea dintre Atila si Basarab Intaiul Descalecatorul. Diferenta aceasta se topeste insa in momentul in care vine vorba de spoliere si imbogatire!

Interpelata asupra acestui paragraf eliminat din legea de integritate, doamna Monica Macovei a avut doar o singura replica: o porcarie! O mare porcarie politica as completa eu, bantuit de gandul trist ca nu avem nicio sansa de recuperare morala. Caci atunci cand vine vorba de influenta politica nefasta, de insusit, imbogatit si dosit, diferentele etnice dispar ca prin farmec, curentele politice devin prostii de studiat in facultatile de stiinte politice, lasand in urma lor o masa amorfa incolora, putreda si urat mirositoare de nesimtiti imbracati in haine scumpe…

Comentarii:
Adauga comentariu

Aca(ca)demica

14.05.10

comentarii, institutii

Anul trecut prin vara am mers sa sustin un concurs pentru un post de functionaras la Institutul Cultural Roman. Am picat examenul pentru ca din ignoranata, ori eu stiu din prostie, nu m-am uitat pe site-ul institutiei ca sa aflu ce reviste editeaza. Intrebarea asta de la interviu plus pilele care cu siguranta au intrat in joc, m-au facut sa pierd timpul si banii  prin Capitala. Pana la urma pretentiile mele erau prea mari: vine un amarastean provincial sa se angajeze intr-o organizatie cu pretentii, taman in perioada de criza! Sa fim seriosi! Nicio sansa…Stiu un caz in care pentru un post de sofer nenorocit la o intreprindere craioveava, piloiul a venit de la un ditamai europarlamentarul! Dar nu asta e important ci faptul ca la interviu am fost pus sa concep un plan al unor proiecte culturale pe care le-as propune conducerii si care sa promoveze imaginea Romaniei in lume. Proiectul  se presupunea, ar fi urmat sa fie valorificat in strainatate. Zis si facut. Vreme de cateva minute am pus pe hartie cateva idei, apoi am explicat comisiei de examinare ce am imaginat. Oamenii erau deja plictisiti ( eram penultimul audiat din trei duzine de concurenti). Picoteala alimentata si de caldura anotimpului le-a disparut ca prin farmec in momentul in care am propus o expozitie de covoare oltenesti facute intr-o localitate de pe  malul Dunarii, de o cunostinta mai veche si care are o mica manufactura cu care produce adevarate opere de arta!. Intrebarile lor au inceput sa curga de zor, curiozitatea si-a facut loc in discutie, au inceput sa-si noteze, sa ceara date cat  mai amanuntite. Concursul nu l-am luat desigur, dar ideea mea cu siguranta s-a materializat sau va prinde viata intr-o manifestare cat se poate de viabila.

 Recent am fost rugat de fiica mea sa-i dau o mana de ajutor pentru un proiect de comunicare. Era vorba de o campanie de relatii publice pentru Biblioteca Centrala Universitara care a reinnodat firul unei manifestari culturale de traditie odinioara -  Conferintele Fundatiei Regale, celebre in perioada interbelica dar care acuma cam duce lipsa de public…studentesc. Felul cum suna tema, cerintele pretinse, m-au determinat sa cred ca orice idee era  binevenita si ca oricand , un proiect bine facut (cu lipsa de modestie, al nostru se numara printre ele…) poate fi pus in practica mintenas. Fara drepturi de autori pentru studentii anonimi, cu laude poate si ingamfare fara indoiala, din partea autorilor care si l-ar putea insusi fara jena.

  La fel am sentimentul ca se petrece si cu ideile bune (caci cu siguranta dintr-un an de o suta douazeci de studenti se gasesc macar doua, trei valoroase) care sunt preluate de catre pretinsii universitari, melanjate putin si trosnite in vreo carte pe a carei coperta scrie mare un alt nume decat cel al adevaratului autor. Si ca totul sa se incheie cu bine si sa mai  iasa si profit, “operele” sunt bagate pe gatul studentilor (ca bibliografie obligatorie…) la preturi exorbitante….Cam asa se face munca de “cercetare” in universitatile romanesti. Nu am certitudinea, nu am dovezi, dar raman ferm la acesta parere.

 Universitatile romanesti - si nu sunt singurele institutii afectate - sunt din pacate sinecuri ale unor familii care au pus piciorul odinioara aici, au descalecat cum s-ar spune, transmitandu-si gena academica de trei parale fiilor, fiicelor, nepotilor, sotiilor etc…Si toti e musai sa scrie carti. Au devenit peste noapte cercetatori de clasa. O vorba spune ca daca preiei dintr-un singur autor plagiezi, daca o faci din mai multi, cercetezi….Asa si cu “cercetarea” facuta pe spinarea unor ilustri necunoscuti vremelinic trecatori pe holurile maiestuoase ale unei institutii care altminteri ar fi musai sa te faca sa te simti un nimeni dar din cu totul alte motive…

Comentarii:
Adauga comentariu

Taci si-nghite...

11.05.10

comentarii politice, politica interna

Guvernul se pregateste sa taie tot: salarii, pensii, ajutoare sociale. Mai mult decat atata, el “umbla” si la tichetele de masa, la castigurile de pe bursa, la dobanzile depozitelor din banci. “Reteaza” masiv  paturile din spitale, inchide scoli etc. Eram pe semne prea sanatosi si mult prea instruiti, ceea ce insemna ca unele asezaminte de resort  devenisera de prisos. In mod automat unele dintre masuri ar trebui sa genereze concurenta ceea ce ar fi,- subliniez ar fi normal sa nasca progres. Cand nu mai ai patru sute de spitale ci jumatate dintre ele, dar pastrazi acelasi numar de medici, concurenta pe un post va fi acerba. In mod normal ar trebui sa ramana cei mai buni si platiti ca atare. In mod normal desigur, dar Romania nu-i o tara normala...

Tot asa si in scoli. Consider benefica propunerea presedintelui cu privire la titularizarea pe un mandat de patru ani a profesorilor. Poate, pe unii dintre ei, ii determina sa mai puna mana pe cartea pe care n-au mai deschis-o de multisor. Se obisnuisera. Iei examenul de titularizare si dormi linistit la catedra. Stii ca nu te mai “zboara” nimeni pana la pensie. 

Acelasi lucru ar trebui sa se intample si in institutiile culturale spre exemplu. Cunosc actori  care s-au complacut intr-un anonimat vinovat intreaga viata. Au mai dat cate o replica pe ici pe colo, in vreun spectacol de-o seama cu varsta lor si acuma se apropie de pensionare. Iar altii care vin din urma, poate mult mai talentati si arzatori de performanta, nu-si gasesc locul. Tot asa si in filarmonici ori teatre lirice. In Marea Britanie, nimeni nu e platit o viata intreaga pentru doua roluri de succes din tinerete dar pentru o cariera  mediocra apoi. Spectacolul si contractul. Repet, poate ca masura asta a contractului propusa de domnul Basescu isi are partea sa buna. Daca se va aplica vreodata.

Am scris in  urma cu cateva zile ca dintre cele doua socuri electrice presupuse a ajuta la reanimarea Romaniei, cel cu taierea veniturilor  mi se pare cel mai aproape de realitate. Continui sa cred asta, nu mi-am schimbat opinia in decurs de trei zile, dar am sentimentul ca mediocritatea si lipsa noastra de solidaritate  recunoscute cel putin atunci cand ne dam cu parerea despre noi, isi vor spune si acuma cuvantul. Pot sa pariez ca dupa cele sase luni de gratie cerute de clasa politica, lucrurile nu se vor fi miscat nici macar un centimetru, iar majorarea impozitelor va fi devenit litera de lege.

Pana la urma e si vina noastra, a celor care intr-un fel sau altul, reusim (inca…) sa supravietuim in Romania, si care intrebati fiind la urne in diversele scrutinuri din anii trecuti pe cine ne vrem  conducatori, am ales cum am ales… Romanii si-au spus atunci cuvantul si se pare ca au facut-o prost. Acuma trebuie sa taca. Din pacate, cei care vorbesc insa astazi in numele nostru si care ne hotarasc soarta,  ne demonstreaza, ca de altfel de fiecare data in ultimele doua decenii, ca habar  n-au s-o faca…

Comentarii:
2010-05-22 17:26:27 - Ovidiu
Guvernul B-B are nesimtirea de a numi pensionarii "asistati social"... Oameni care au cotizat zeci de ani la buget sunt acum "la mila" conducerii. Rusine!
Adauga comentariu

Cand Grecia geme, Wall Street-ul crapa!

07.05.10

stiri externe, comentarii, krugman

Trebuie s-o recunosc: am fost din totdeauna, din vremuri indepartate care se pierd in perioada pubertatii-adolescentei, pasionat de fenomenul politic. Economia si problemele ei mi s-au parut mereu plictisitoare. M-am inselat, si nu mi-e greu s-o recunosc. Pun acest lucru pe seama crizei economice pe care lumea, incepand cu Statele Unite si terminand cu Bangladesh-ul spre exemplu, o traverseaza gafaind din greu in acesti ani. N-am crezut nicio clipa ca doar o singura tara, culmea, micuta si destul de neinsemnata financiar-economic pe mapamond, e vorba de Grecia, poate zgudui din temelii economiile mondiale cu toate repercusiunile ce pot decurge de aici: instabilitate politica, violente de strada, cresterea si ridicarea extremismului politic la cote nemaintalnite de  multa vreme. Primele doua faze sunt parcurse deja sau in curs de desfasurare in tara care a fondat odinioara civilizatia europeana dar care astazi a depasit pragul unei catastrofe economico-politice.

Priveam aseara stirile externe pe postul de televiziune CNN. Am vazut pe ecran un ditai “breaking news” mai ingrosat decat cele de pe canalele romanesti similare in privinta discursului prezidential. Motivul: bursa de pe Wall Street cazuse cu trei puncte procentuale ceea ce distingeam din comentariile prezentatorilor, era extrem de grav. La un moment dat realizatorii au pus aceasta cadere pe seama unor defectiuni tehnice. Sunt convins ca afirmatia era facuta doar pentru linistirea investitorilor iar adevarul era cel subliniat negru pe alb in cuvinte.

Cand lucrurile pareau sa intre pe un fagas cat de cat normal in privinta Greciei, reticenta guvernului si a poporului german de a ajuta Atena, a dat din nou peste cap pietele financiare, inducand o stare de neliniste si suspiciune pe piata mondiala. De acesta data, cutremurul se pare ca n-a mai avut epicentrul  pe Wall Street ci in Europa, la cateva sute de kilometri de noi. Bursa americana a cazut spectaculos, ceea ce face ca volatilitatea revenirii economiei mondiale sa fie cu atat mai ridicata. In pietele finaciare increderea este ingredientul principal. Cand ea se pierde, totul se duce de rapa.

Reputatul Paul Krugman are cateva solutii pentru Grecia pe care le publica in editia de ieri a NYT. Krugman spune ca “singurul lucru care poate duce la reducerea problemelor Greciei este o revenire economica care ar trebui sa genereze venituri ridicate, reducand nevoia taierii cheltuielilor publice si creand locuri de munca. Dar Grecia,- spune domnul Krugman, are o mare problema: nu (mai) poseda moneda nationala proprie.” Surprinzator acest lucru este un mare dezavantaj pentru ca daca ar fi avut-o, ar fi putut s-o devalorizeze ceea ce ar fi dus la cresterea exporturilor. Paul Krugman vine cu trei solutii si anume:

• “muncitorii si angajatii din Grecia sa accepte  suferinte puternice (lucru care am vazut ca nu se intampla, ba din contra refuzul sacrificiilor s-a lasat cu victime umane…) care implica taieri masive de venituri dar care ar face tara indeajuns de competitiva pentru a crea joburi;
• Banca Centrala Europeana sa se angajaze in politici expansioniste cumparand debite guvernamentale dar acceptand insa cresterea inflatiei; aceasta spune Krugman, este calea cea mai usoara pentru ajutorul Greciei si a altor tari cu probleme;
• a treia solutie preconizata de marele economist american este aceea ca Berlinul sa devina pentru Atena ceea ce este Washingtonul pentru Sacramento (Sacramento este capitala statului american California care trece printr-o perioada financiara foarte grea), adica cel mai puternic guvern european sa ofere ajutor vecinilor slabi astfel incat criza sa devina mai suportabila”.

Dar, concluzioneaza domnul Krugman, “problema ar fi ca niciuna dintre solutii nu este politic viabila. Ceea ce se intrevede este de neimaginat: Grecia sa paraseasca zona euro. Cand ai exclus orice alternativa – spune Paul Krugman – asta este ceea ce iti mai ramane de facut…”

Comentarii:
Adauga comentariu

Inside the Meltdown

06.04.10

comentarii filme,influenta politica

M-am tot intrebat de-a lungul timpului care au fost cauzele care au dus la declansarea crizei economice globale si mai ales cum s-a desfasurat ea. Nu sunt prea familiarizat cu problemele economice. Pur si simplu nu m-au pasionat. Banuiam ca americanii au studiat problema indelung, au intors-o pe toate fetele, i-au dedicat carti si documentare cinematografice. Dar pana in prezent nu am citit nicio carte despre ea (am gasit la un moment dat un volum al lui Paul Krugman dar pretul era prohibitiv…), doar articole rasfirate pe ici pe colo. Intr-o dupa amiaza insa, la o ora imposibila pentru toti cei care mai au inca de lucru (era in jur de doua sau trei p.m.) am deschis televizorul, lucru pe care il fac rar in timpul zilei. Am luat canalele la rand pana am ajuns la TVR Cultural unde am dat peste unul dintre filmele acelea de televiziune excelent facute, cu o durata de pana intr-un ceas si pe care le vezi pe nerasuflate. Abia la final m-am dumirit ca se numeste “Inside the Meltdown”. Cine are curiozitatea sa-l vada va descoperi intregul fir al povestii nefericite care a lasat milioane de oameni pe drumuri (inclusiv pe mine), care a dus la prabusirea a sute de banci si companii dintre cele mai mari, care a trimis un baros urias direct in mijlocul Wall-ului ce pana prin martie- aprilie 2008 parea inexpugnabil.

Documentarul postului de televiziune american PBS are, daca pot spune asa doi protagonisti in persoana lui Henry “Hank” Paulson – ministrul de Finante al lui George W. Bush si Ben Bernanke – seful FED – un fel de Banca Nationala. Tot acest joc de domino este prezentat pe rand incepand cu prabusirea bancii Bears Stearns si termininand cu Freddie Mac si Fannie Mae dar si AIG si alte banci si companii de top de pe Wall Street. Explicatiile provin de la jurnalisti prestigiosi de la New York Times, Wall Street Journal ori CNBC, de la personaje cheie implicate dar si de la economisti de prestigiu precum Paul Krugman. Dupa ce urmaresti cu sufletul la gura cele cincizeci si sapte – cincizeci si opt de minute ale filmului pentru televiziune, de un lucru esti sigur si anume ca totul a plecat de la lacomie si ca Guvernul american a cam fost prins cu pantalonii in vine…….

Sunt cateva imagini cu adevarat memorabile, pe care am convingerea, doar aceste televiziuni desavarsite sunt in stare sa le puna in valoare. Sa-i vezi pe cei mai mari bancheri americani chemati la ordin de catre ministrul de Finante si seful Bancii Nationale in puterea noptii si care le baga sub nas un document pe care ii obliga pur si simplu sa-l semneze, - in caz contrar caderea economic – financiara capatand dimensiuni apocaliptice, nu e un lucru care se petrece zi de zi. Ba cred ca prin dimensiunea unui asemenea act, el capata valoare istorica. Una peste alta, Inside the Meltdown este un documentar exceptional, realizat precum un film artistic dar in care personajele sunt cat se poate de reale, adesea putin cunoscute lumii, inzestrate cu o putere de decizie uluitoare de care nu suntem constienti si care vrand-nevrand au o uimitoare inraurire asupra vietii noastre de zi cu zi…

Comentarii:
Adauga comentariu

O viata: Gabriel Garcia Marquez

Profesorul american Gerald Martin este cu siguranta atat de indragostit de literatura marqueziana incat a zabovit studiind viata marelui scriitor columbian mai bine de cinsprezece ani. Este, sa recunoastem o performanta. Ceea ce a dat la iveala dupa un exercitiu atat de aprofundat, reprezinta o carte de peste cinci sute de pagini in care descrie cu lux de amanunte si mai ales pe un ton uneori destul de critic viata scriitorului pornit dintr-o familie obscura si ajuns poate unul dintre cele trei, patru nume care iti vin in minte la auzul sintagmei “America de Sud”… Ceea ce lectura savuroasa mi-a lasat pana la urma in memorie este faptul ca Marquez pe langa talentul urias cu care l-a harazit Cel de Sus ramane in plan strict uman un luptator comunist care s-a implicat profund in lupta impotriva marelui "dusman" din nord, Statele Unite. Si daca esti un iubitor de cultura si civilizatie nord-americana, faptele de “arme” ale autorului genialului roman “Un veac de singuratate” iti provoaca un gust amar pe care iti vine dificil sa-l indepartezi, poate doar recitindu-i cartile.

(continuare in pagina de "literatura")